Silvia Petre

A fost odată ca niciodată o fetiță ΓÇô să îi zicem Ana ΓÇô ce locuia împreună cu părinții și încă frați mai mici într-o căsuță care, de departe, părea desprinsă dintr-un basm. ├Änconjurată de mesteceni și dealuri arcuite blând și liniștit, verde și cald, departe de zgomot și agitație. Dar și de străzi asfaltate, apă curentă, biblioteci și cinematografe. Iar de aproape căsuța Anei nu mai era de poveste. Se vedea acoperișul deteriorat, frații mai mici certându-se pe cele 2 singure jucării, mama trudind din greu în gospodărie și tatăl aproape absent, pentru că venea foarte târziu și pleca foarte devreme către un loc de muncă aflat la peste 100 kilometri, care nu îi oferea suficient pentru a le oferi celor 4 copii hrana, rechizitele și hainele de care aveau nevoie.

Ana însă nu era tristă. ├Äși iubea familia și mica ei căsuță dar mai ales iubea școala. Timp de 8 ani a fost prima în clasă. Și chiar dacă nu a călătorit mai departe de orașul vecin (unde o mai ducea mama de câteva ori pe an pentru a-și cumpăra cele necesare pentru școală și, uneori, chiar o înghețată) Ana a cutreierat în vis prin locuri minunate pe care le-a descoperit în cărțile de la bibliotecă. Așa că nimeni nu s-a mirat când Ana a fost admisă la cel mai bun liceu din cel mai mare oraș al județului.

Doar că Ana, la cei 14 ani ai ei, nu ieșise mai mult de câteva ore și mai departe de 25 de kilometri din zona de confort a micului ei univers. Și, cu toate cp aștepta cu nerăbdare noul an școlar, primul an de liceu, era îngrozită de ce ar putea găsi acolo. ΓÇ¥Dacă vor râde copiii de mine? Dacă nu o să mă descurc în clasa a IX-a? Sunt eu cea mai bună la mine în sat dar cum voi fi printre cei mai buni copii de la oraș? Dacă n-o să-mi aleg bine prietenii?ΓÇ¥ Sunt doar câteva din multele întrebări chinuitoare care nu o lăsau să doarmă și îi umbreau bucuria reușitei școlare.

De 4 ani, în fiecare august, timp de o săptămână, 20 de copii ca Ana trec printr-o serie de ateliere de dezvoltare personală care îi ajută să se redescopere și reconstruiască în perspectiva vieții de licean departe de casă. Să intre demni și încrezători în prima zi de liceu și în toate celelalte cere îi vor urma. Să creadă nu doar în visele lor ci și în propria lor putere de a le împlini.

Contribuția ta poate asigura un mic dejun, o noapte de cazare sau transportul unui copil la Școala de vară pentru adolescenții de la țară, proiect pe care îl susțin de doi ani și mă bucur în fiecare zi că există. Atât de mult încât voi dubla suma colectată de la voi. Haideți să fim împreună inspirație pentru Ana, Camelia, Maria, Octavian, Marius, Dorin și alți tineri ca ei.