Suma strânsă: 1250 LEI
Suma target: 2000 LEI
Maria Bircu
În această fotografie eu sunt în mijloc. Port cu mândrie insigna Științescu. Eram la primul târg de științe din Târgu Jiu, pe care am reușit să-l organizăm în septembrie 2024, cu ajutorul Fundației Comunitare Vâlcea. Lângă mine este Gabriela Solomon, de la Fundația Comunitară Vâlcea, cea care a pus în mișcare rotițele pentru Științescu Gorj.
În ultimii ani de lucru cu adolescenții, la Centrul de Tineret START, am învățat că tinerii care vor modela viitorul sunt și ei modelați la rândul lor, de alți oameni, experiențe și întâmplări. Și de încrederea pe care o punem în ei. Sunt sigură că impactul fiecărei acțiuni este asemenea undei pe care o produce o pietricică aruncată într-o apă.
Munca în comunitate este infinită, iar impactul ei îl vezi și simți în timp. Dar cu Fondul Științescu Gorj e diferit. Impactul tău, ca susținător, este în fața ta. Este practic, palpabil.
Există o hartă pe care trebuie să fie și județul Gorj. Harta județelor unde sunt implementate proiecte de știință (STEM) prin care elevii scot din manuale discipline precum chimie, fizică, biologie, informatică ori artă și le pun în practică. Harta proiectelor finanțate de Științescu.
Dar pentru a avea aceste mici instalații științifice este nevoie de voi.
Prin Fondul Științescu Gorj voi aduceți laolaltă tineri promițători și mentori din diverse domenii, care să creeze împreună nu numai proiecte științifice interesante, dar și punți de legătură între generații.
Suntem recunoscători pentru cei care au contribuit până acum pentru Fondul Științescu Gorj, însă mai avem nevoie de 20.000 de lei pentru a începe finanțarea unor proiecte de știință în Gorj, iar voi sunteți cei care puteți pune bazele acestor inițiative. E ca și cum ați investi într-un start-up inovativ în care fiecare acțiune reprezintă o cărămidă în fundația unor tineri care ne vor modela viitorul.
Științescu este un fond de finanțare a unor proiecte propuse de grupuri de tineri curioși și pasionați de științe. Totodată, este un program prin care este creată și o punte între generații - elevii și mentorii lor - care pot fi profesori, studenți, cercetători, studenți, și care se întâlnesc într-un proiect-experiment.