Valcea Forest Run Valcencele
a

Cercul donatorilor II



Cercul Donatorilor Vâlceni, ediția a II-a a avut loc pe data de 16 mai 2019, la Social The Club Râmnicu Vâlcea. Formatul evenimentului de strângere de fonduri este tip licitație și trei inițiative din Vâlcea au fost prezentate în fața a peste 100 de participanți care au dorit să sprijine financiar proiecte comunitare. Cele 3 proiecte sunt:


Sănătate pentru comunitate în Comuna Stoenești ΓÇô finanțat cu 4.500 de lei, realizat de un grup de inițiativă condus de Dna. Dr. Gabi Mota. Proiectul î┼ƒi propune să diminueze efectele pe care bolile cardiovasculare și diabetul le au asupra pacienților, familiilor lor și comunității căreia îi aparțin. Prin întâlniri și un mini-screening, vor ajuta comunitatea să conștientizeze aspectele negative ale acestor boli și să găsească în interior resurse pentru a le combate.

SOS ΓÇô Educație Sexuală ΓÇô finanțat cu 6.626 lei, realizat de grupul de inițiativă Gutenberg Jungendverein. ├Äși propune introducerea la nivel local a educației sexuale, prin susținerea unor sesiuni de informare de către un personal avizat și a unor ateliere privind aspectele sănătatea reproducerii.

Festivalul Zestrea Vaideenilor ΓÇô finanțat cu 6.061 lei, realizat de Asociația Culturală Moștenitorii. 150 de beneficiari direcți și parteneri locali implicați. Contribuie la dezvoltarea comunitară prin cultură ┼ƒi redescoperirea tradi┼úiilor ┼ƒi meșteșugurilor zonei. Astfel, au fost organizate ┼ƒezători, expozi┼úia ΓÇ£Cu Săcule┼úul de Vaideeni prin lumeΓÇ¥, festinuri culinare, spectacole ┼ƒi concerte, tururi ghidate la Casele Albastre ┼ƒi în împrejurimile comunei ┼ƒi un eveniment de teatru pentru comunitate.

Mulțumim tuturor celor care au participat, au donat și ne-au sprijinit! (juriului, ambasadorilor minunați, gazdelor magice de la Social The Club, lui Aurelian Ciocan ΓÇô profuΓÇÖ de dicție, sponsorilor: Naturo Juice, Panvil Exim, Cofetăria Agrodor, lui Dj Vladu și Europe Direct Vâlcea pentru sprijinul tehnic, lui Bobiță Cătușanu de la Antract și Elenei Cernatescu pentru sprijinul în promovare, partenerilor media, Radio Metronom 89 FM, Radio Oltenia și Radio România Actualități)